joi, 24 ianuarie 2008

Ziua Unirii Principatelor

Ziua de 24 ianuarie a devenit aproape o sărbătoare la Bicaz. Nu e nici o exagerare în asta. An de an celebrăm memoria predecesorilor noştri care au realizat Unirea Principatelor. Şi anul acesta am avut parte de o prezenţă masivă a colegilor noştri la festivitatăţile prilejuite de această manifestare. Dupa un scurt excurs, a urmat un veritabil concurs de poezii la care au excelat două din cele mai noi membre ale Clubului: Anca şi Alina. Concursul dedicat evenimentelor ce au precedat actul de la 24 ianuarie 1959 a fost unul plin de suspans. Impulsionaţi şi de prezenţa doamnei directoare, cele şapte (?!?) echipaje şi-au etalat cunoştinţele şi abilităţile de comunicare în timpul concursului.
Cu sprijinul Bibliotecii Judeţene şi în special al doamnei Cristina Catană, căreia îi mulţumim pe această cale pentru consecvenţa de care a dat dovadă mereu în a ne sprijini, am reuşit să acordăm premianţilor şi o mică amintire.

marți, 22 ianuarie 2008

"Vă place Europa în care trăiţi?"

Sub egida Bibliotecii Judeţene "G.T. Kirileanu" a avut loc la Piatra Neamţ un seminar dedicat elevilor şi profesorilor pe tema noilor realităţi în care ne aflăm începând cu 1 ianuarie 2007. Moderatoarea discuţiilor, doamna Mihaela Mereuţă, a canalizat discuţia către teme de interes general precum oportunităţi de carieră, de călătorie, structuri europene şi reforme ale Uniunii Europene. Grupul Şcolar Bicaz a fost reprezentat de un team format din Alexandra, Oana şi Georgiana care s-au implicat activ în discuţii. Dealtfel, Alexandra a fost remarcată de organizatori datorită opiniilor ei pertinente şi va avea prilejul să se exprime şi în faţa camerelor de luat vederi la o televiziune locală.

vineri, 18 ianuarie 2008

Blog-ul nostru pe locul al II-lea pe judeţ la Concursul de "Istorie în dimensiune virtuală"!

Vineri, 18 ianuarie, a avut loc la Colegiul Naţional de Informatică din Piatra Neamţ faza judeţeană a concursului şcolar de "Istorie în dimensiune virtuală". Conform regulamentului de organizare, concursul a avut două secţiuni: soft educaţional şi pagini web. Disciplinele vizate - Istorie şi Socio-Umane - au fost reprezentate în total de 15 echipaje din judeţ. Liceul nostru a fost prezent cu două lucrări: "Blog-ul Clubului de Istorie Clio" şi "Cetatea Neamţului-file de istorie".
Echipajele formate din Juncu Georgiana, Popoaia Cătălin şi Tifui George au obţinut un binemeritat loc II şi o menţiune.

Ii felicităm şi le dorim ca experienţa acumulată să le fie de folos la concursurile următoare.
Totodată, felicităm şi echipajul Colegiului Naţional de Informatică pentru adjudecarea primului loc cu lucrarea "Bătălia de la Stalingrad" şi le dorim mult succes la faza naţională de la Suceava.

marți, 15 ianuarie 2008

Concurs de caricaturi ale unor personaje istorice

Clubul de Istorie “Clio” lansează concursul de caricaturi ale unor personaje istorice. Puteţi alege orice personaj istoric şi să îl prezentaţi într-un mod cât mai inedit. Cele mai bune lucrări vor fi premiate !!! Dead-line: 1 mar. 2007.

Regele Ferdinand

Iuliana

marți, 8 ianuarie 2008

Proiectul "Bunicii noştri"

Una din dorinţele rostite la trecerea dintre ani a fost să ne realizăm proiectele propuse pentru Anul Nou 2008. Un astfel de proiect intitulat sugestiv "Bunicii noştri" are ca obiectiv principal conservarea unei istorii aparte care nu se regăseşte în nici un manual tipărit anterior: istoria orală transmisă prin intermediul ... bunicilor noştri. Cu alte cuvinte, tocmai cei care au participat, într-un fel sau altul, la apărarea fiinţei naţionale şi la progresul naţiunii romane.
Fiecare om are o poveste a sa. Bunicii poartă pe umerii lor nu numai părul lor cărunt, ci şi un sac de poveşti, asemeni moşului bun din poveştile copilăriei...
Fiecare poveste va fi însoţită de fotografii relative la traditiile locului, la costumele populare tradiţionale, la casele ţărăneşti şi la alte aspecte ale vieţii cotidiene.
Powered By Blogger