marți, 22 ianuarie 2008

"Vă place Europa în care trăiţi?"

Sub egida Bibliotecii Judeţene "G.T. Kirileanu" a avut loc la Piatra Neamţ un seminar dedicat elevilor şi profesorilor pe tema noilor realităţi în care ne aflăm începând cu 1 ianuarie 2007. Moderatoarea discuţiilor, doamna Mihaela Mereuţă, a canalizat discuţia către teme de interes general precum oportunităţi de carieră, de călătorie, structuri europene şi reforme ale Uniunii Europene. Grupul Şcolar Bicaz a fost reprezentat de un team format din Alexandra, Oana şi Georgiana care s-au implicat activ în discuţii. Dealtfel, Alexandra a fost remarcată de organizatori datorită opiniilor ei pertinente şi va avea prilejul să se exprime şi în faţa camerelor de luat vederi la o televiziune locală.

Niciun comentariu:

Powered By Blogger