joi, 24 ianuarie 2008

Ziua Unirii Principatelor

Ziua de 24 ianuarie a devenit aproape o sărbătoare la Bicaz. Nu e nici o exagerare în asta. An de an celebrăm memoria predecesorilor noştri care au realizat Unirea Principatelor. Şi anul acesta am avut parte de o prezenţă masivă a colegilor noştri la festivitatăţile prilejuite de această manifestare. Dupa un scurt excurs, a urmat un veritabil concurs de poezii la care au excelat două din cele mai noi membre ale Clubului: Anca şi Alina. Concursul dedicat evenimentelor ce au precedat actul de la 24 ianuarie 1959 a fost unul plin de suspans. Impulsionaţi şi de prezenţa doamnei directoare, cele şapte (?!?) echipaje şi-au etalat cunoştinţele şi abilităţile de comunicare în timpul concursului.
Cu sprijinul Bibliotecii Judeţene şi în special al doamnei Cristina Catană, căreia îi mulţumim pe această cale pentru consecvenţa de care a dat dovadă mereu în a ne sprijini, am reuşit să acordăm premianţilor şi o mică amintire.

Niciun comentariu: