vineri, 14 decembrie 2007

Lansare de carte didactică


Vineri, 13 decembrie 2007, a avut loc la Centrul de Informare şi Documentare din cadrul Grupului Şcolar Bicaz prima lansare de carte didactică: Ghidul elevului. Bacalaureat 2008. Istorie. Autorii Ghidului, prof. Ovidiu Albert şi prof. Xenia Sirbu, au prezentat pe scurt conţinutul cărţii subliniind particularităţile programei şcolare la disciplina Istorie pentru anul şcolar în curs. Ghidul conţine sinteze, teste, minidicţionare de termeni ş.a. care corespund cu item-urile solicitate de Ministerul Educaţiei pentru proba Istorie din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2008. Autorii doresc să mulţumească pe această cale în special editurii Alfa a Casei Corpului Didactic Piatra Neamţ pentru promptitudine şi profesionalism, precum şi direcţiunii unităţii noastre şcolare pentru tot sprijinul acordat de-a lungul semestrului I al acestui an şcolar.
O menţiune aparte şi pentru reprezentanţii mass-media şi în special pentru domnul redactor Ion Asavei care ne-a sprijinit demersurile didactice prin prezenţa sa la manifestările de gen din cadrul unităţii noastre şcolare.

Niciun comentariu:

Powered By Blogger